Ultimul om – Eliza Roha

…Opera de până acum a Elizei Roha (nu mai puțin de douăsprezece romane în ultimul deceniu, fără a mai pune la socoteală dramaturgia și divertismentul liric !) işi desemnează autoarea, neîndoielnic, ca pe o prozatoare redutabilă a cărei notorietate se lasă încă aşteptată. Căci afară de citeva exceptii notabile datorate binemeritatelor întâmpinări făcute de un Aureliu Goci, Emilian Marcu, Crina Decusară și alții, lipsa e reacție, de comentariu, aduce încă o dată dovada dacă mai era necesar că acel certificat de deces al criticii noastre literare sen- nat de Eugen Ionescu în Rampa din 5 octombrie 1933 şi-a găsit in vremea de azi (sub ,,dictatura nonvalorii”, cum ar zice Magdalena Albu) acoperire.
Emil Lungeanu, Gura lumiü Extracții criti fără anestezie, Ed. Rawex Coms, 212

…Trepidanta viață a oamenilor cu toate hachițele si toanele lor, într-o ciudată și foarte greu de descifrat enigmă, este materia primă, sarea si piperul acestor romane (romanele Elizei Roha n.n.), în care se întîmplă tot felul dę lucruri,.. care de care mai palpitante, pentru că gălăgie de viață, de viață aproape reală, aproape palpabilă… Nu este nici lumea din Enigma Otiliei sau Bietul loanide de G. Călinescu, nici lumea din Cronica de familie a lui Petre Dumitriu, dar nici cruditatea lumii mahalalelor din proza lui Eugen Barbu sau G.M. Zamfirescu si mai nou a prozei lui Niculae Gheran. Este o lume din toate aceste lumi, o lume stratificată în tot felul de drame. Personajele, mai ales cele feminine, sunt surprinse cu mare precizie, până aproape de detaliu, cu calitățile si mai ales cu defectele lor…
Emilian Marcu; Convorbiri Literare nr.3/2010